Ziua 3.

Îmi pare teribil de rău că eu sunt cel care-ţi spune asta însă nu vei fi niciodată fericit.

Nu vreau să te rănesc. Ţi-o spun deoarece cred că aşa e drept, să fiu sincer cu tine înainte de a începe. Sper că apreciezi acest lucru, pentru că nimeni nu va mai fi drept sau sincer cu tine de acum încolo. Deci încă o dată, îţi spun din capul locului: nu vei fi niciodată fericit. Ţi-o dau în scris, şi să-ţi fie de bine!

Vreau să ieşi din casă, în cea mai însorită, mai minunată zi a anului, şi să rosteşti cu voce tare: "N-o să fiu niciodată fericit". Chiar şi în căldura aceea, ar trebui să reuşeşti să-ţi vezi respiraţia rece, aburită, confirmând această afirmaţie. Singurul mod de a evita să-ţi vezi respiraţia este să o spui cu mândrie, ca un om înţelept: "N-o să fiu niciodată fericit!" Încearcă s-o spui din când în când.

Când mă gândesc la tine, mă gândesc la un norişor ca din desene animate atârnând deasupra capului tău, o ploaie torenţială a ta, personală. Te văd udându-te până la piele, îţi văd întreaga fiinţă şiroind de apă, şi eşti mereu bolnav pentru că nu te poţi usca niciodată. Vremea rea te deprimă, obrajii îţi şiroiesc de lacrimi de crocodil, dar lacrimile se evaporă şi se preschimbă într-un alt nor care se revarsă şi mai nemilos peste tine. Nu poţi câştiga.

Va fi trist. N-o să te alegi niciodată cu fata. N-o să găseşti niciodată dragostea adevărată. N-o să găseşti nici un prieten demn de încredere. N-o să fii niciodată mulţumit. N-o să ai niciodată destul. Iarba ar putea întotdeauna fi mai verde. Iarba va trebui întotdeauna tunsă. Zilele îţi vor fi lungi şi lipsite de orice distracţie. Nopţile îţi vor fi singuratice, şi cam atât. Vei aştepta întotdeauna zile mai bune, care nu vor veni niciodată. Şi mai ales, în mod categoric, n-o să ai cugetul împăcat.

Vor fi zile în care te vei prăbuşi în genunchi şi, ţipând, îţi vei pleda cauza în faţa a orice ar putea să te audă. Dar Lucrul Acela Numit Dumnezeu nu te poate ajuta şi nu te va ajuta. Mă gândesc la ceruri ca la o metropolă stălucitoare şi în cel mai înalt şi sclipitor zgârie-nori şade Primarul, foarte ocupat cu tot felul de înţelegeri pe care le încheie în spatele unei uşi ce n-are clanţă. Nu este niciodată accesibil, nu preia nici un apel pentru moment. Apoi mi-i imaginez pe toţi îngerii blonzi, perfecţi, lipsiţi de organe genitale externe şi de picioare, strângându-se laolaltă şi arătând spre noi, cei de-aici de jos, râzând de noi şi spunând printre chicoteli: "Bieţii nenorociţii ăia mici!" Ce se mai distrează pe socoteala noastră!

Mai curând noi vom răspunde - sau nu vom răspunde - rugăciunilor tare, decât ei. Noi îţi vom controla destinul şi vom veghea asupra ta. Nu dumnezeii sau îngerii. Nu morţii. Ci noi. Bărbaţi şi femei. Adulţi cu relaţii încâlcite şi planuri ascunse. Foşti copii.

Îţi vom permite să ai nevoi, dar îţi vom respinge pretenţiile. Vom avea grijă să te ţinem la distanţă de orice condiţii favorabile fericirii pe termen lung. Dacă printr-o greşeală vei trăi o senzaţie ce aduce a fericire, atunci fă tot ce poţi ca să o trăieşti din plin. Profită cât mai mult de pe urma ei, pentru că noi nu vom lăsa să dureze.

Din nou îţi spun că-mi pare rău. E adevărat ceea ce se zice. Viaţa nu e dreaptă, mai ales în ceea ce te priveşte. Singura consolare pe care ţi-o pot oferi este că lucrurile pe care le vei face în toată această singurătate şi suferinţă vor dăinui mai mult decât disperarea ta şi cruzimea noastră. Tortura noastră este temporară, muzica ta este eternă. Ţinând minte acest lucru, cu toţii vom câştiga pe termen lung.

Prin urmare, în numele tuturor celor pe care-i vei întâlni, îţi cer scuze anticipat pentru orice suferinţă sufletească pe care ţi-o vom provoca. Te-aşteaptă vremuri grele, copile. Consideră-te avertizat.

Şi totuşi,

Harlan

- o scrisoare pe care i-am scris-o

lui Vincent când avea şapte ani

Torturaţi-l pe artist, Joey Goebel