În ce priveşte goana după chinuri şi înverşunarea în suferinţă, îndrăgostitul gelos e cam singurul care-i poate face concurenţă martirului. Şi totuşi, în timp ce acesta din urmă e canonizat, celălalt e luat în râs.
Dacă nu aveţi emoţii, ar trebui. Nişte laşi sunt cei siguri pe ei. Siguranţa vine din minciunile pe care oamenii şi le toarnă singuri - că ei deţin controlul, că totul o să fie bine, că se găsesc exact unde le e locul. Adevăzul e că, în fiecare secundă a fiecărei zile, sunt mii de lucruri care s-ar putea să meargă prost, de la animăluţe microscopice care ne infestează sângele la cele mai mari personalităţi care comit nişte greşeli înfiorătoare, ce îi vor face pe stănepoţii noştri să nu mai vrea să scoată capul de sub plapumă.
Teoria mea zice aşa - dacă vrei cu adevărat să fii cu cineva şi să cunoşti pe pielea ta caracterul acelei persoane, trebuie să rămâi singur cu ea. Ochii sau urechile oricărei alte persoane prezente îi ştirbeşte esenţa. Dacă ieşi la masă cu doi dintre prietenii tăi cei mai buni, n-o să ai lângă tine două persoane complete şi nici unul dintre ei nu se va comporta la fel de autentic cum ar face-o dacă ar fi numai cu tine."
Astăzi, optimismul nu mai are presă bună; când nu trece drept prostie, e luat drept lipsă de luciditate. În unele medii, se merge până la decernarea unei prime de inteligenţă nihilismului, celui care scuipă pe existenţă, clovnului sinistru care face "Oohh" din rărunchi, cârcotaşul care mormăie: "În orice caz, totul merge prost şi va sfârşi prost."
"Sursele" unui scriitor sunt de căutat în temeiurile sale de ruşinare: dacă nu le descoperă în sine sau refuză să ia notă de la ele, e menit plagiatului sau criticii.
"Numai pasiunile simulate, numai delirurile prefăcute pot avea ceva legătură cu spiritul, cu respectul de sine; sentimentele sincere presupun o lipsă de consideraţie faţă de propria persoană."
"Suferinţa rămâne suferinţă, intensă, incomparabilă, oricare ar fi motivele ei. Sentimentul tragic nu are instrument de măsură. Copilăros sau matur, întemeiat sau nu, e tragicul. Disperarea provocată de un ac pierdut e metafora tuturor disperărilor."
Câteodată sunetele se opreau. Câteodată el se oprea.
Prima lui amintire cu adevărat clară a acestui acum, a prezentului din afara ceţii învolburate, a fost cea a opririi, a faptului că a devenit dintr-o dată conştient că nu mai putea să respire şi că asta era în regulă, că era bine, era de fapt sublim; putea să suporte un anumit nivel al durerii, dar totul are o limită şi era bucuros să părăsească jocul.
"Ce crimă e! Are omul dreptul să-şi smulgă din piept cel mai bun, cel mai nobil şi cel mai frumos sentiment? Cine ştie, poate singurul sentiment care ne justifică existenţa, care reprezintă bogăţia sufletului nostru?… Să-l calci în picioare, să-l distrugi, să te lepezi de el?… În numele cărei raţiuni?… Ca să obţii preţuirea oamenilor? Ce prostie! Să renunţii pentru alţii la tine, să renunţi la ce-i mai important în tine, la propria-ţi fericire?!"
Vraciul. Profesorul Wilczur, Tadeusz Dolega-Mostowicz
