Dacă nu aveţi emoţii, ar trebui. Nişte laşi sunt cei siguri pe ei. Siguranţa vine din minciunile pe care oamenii şi le toarnă singuri - că ei deţin controlul, că totul o să fie bine, că se găsesc exact unde le e locul. Adevăzul e că, în fiecare secundă a fiecărei zile, sunt mii de lucruri care s-ar putea să meargă prost, de la animăluţe microscopice care ne infestează sângele la cele mai mari personalităţi care comit nişte greşeli înfiorătoare, ce îi vor face pe stănepoţii noştri să nu mai vrea să scoată capul de sub plapumă.
Teoria mea zice aşa - dacă vrei cu adevărat să fii cu cineva şi să cunoşti pe pielea ta caracterul acelei persoane, trebuie să rămâi singur cu ea. Ochii sau urechile oricărei alte persoane prezente îi ştirbeşte esenţa. Dacă ieşi la masă cu doi dintre prietenii tăi cei mai buni, n-o să ai lângă tine două persoane complete şi nici unul dintre ei nu se va comporta la fel de autentic cum ar face-o dacă ar fi numai cu tine."
Am contastat că locurile cele mai îngrozitoare par să aibă iluminaţia cea mai puternică, tuburile acelea lungi, fluorescente. Sălile de clasă, spitalele, cabinetele medicale, locurile de muncă, spaţiile publice - mi-era frică de locurile astea -, toate au asemenea lămpi. Lumina lor nu e niciodată măgulitoare şi-ţi scoate la iveală toate petele. Lumina lor ţipă: "Uite! Iat-o! Asta e realitatea ta! Priveşte-o! Cât e de urâtă!" Într-o lumină ca asta nu pot apărea umbre. Totul este perfect luminat şi nimic nu poate fi ascuns.
"Pe vremuri, gândeam că nu există loc mai poetic decât o cameră de hotel. Pentru unii e casă de-o noapte, o oază la un pas de şosea, unde să-şi odihnească oasele ostenite de drum, un loc destinat abandonării continue. Pentru alţii, un teren de joacă pentru adulţi, un adăpost pentru păcat, un budoar fără memorie. Poate fi plin de viaţă, dacă-i loc de petreceri sau de adunare familială, dar poate şi să te facă să te simţi disperat de singur şi de neliniştit. Atmosfera unei seri într-o cameră de hotel este determinată de numărul ocupanţilor ei. Când eşti singur, o simţi din plin."
"Există oare altă vârstă mai inteligentă decât cea la care înveţi şi te minunezi? Mai activă decât cea când nu-ţi câştigi pâinea? Şi totuşi, copilul rămâne umil, convins de inferioritatea lui. Se ştie slab - motiv pentru care se visează atât de des erou -, ştie că nu ştie, are nevoie de cei pe care îi iubeşte şi de la care se aşteaptă să primească necondiţionat iubire."
Viaţa mea cu Mozart, Eric-Emmanuel Schimitt
"Aş da orice să mai fiu copil, să mă întorc la vremurile dinainte de coşuri, sâni, droguri, slujbe, iubiţi, moarte şi toate gândurile sâcâitoare care te fac să pui întruna la-ndoială tot ce e în jurul şi în sufletul tău. Habar n-aveam ce copilărie minunată trăiesc pe vremea când gândurile mele erau limpezi, pure şi adevărate, când acceptam pe loc orice persoană nouă şi ea mă accepta pe mine, când noţiunea de ce gândesc ceilalţi nici măcar nu exista.
Aşa că asta e epifania mea pe ziua de azi şi cred că ar trebui predată în şcolile generale peste tot în lume. Niciodată n-o să te apropii de perfecţiune mai mult decât în copilărie."
"Ca majoritatea bărbaţilor, mă gândesc la sex la fiecare şase secunde. Dar, spre deosebire de majoritatea bărbaţilor, în fiecare a şaptea secundă mă gândesc cum ar arăta ea în costumul de stofă pe care i l-aş putea cumpăra din banii câştigaţi în showbiz."
Îmi pare teribil de rău că eu sunt cel care-ţi spune asta însă nu vei fi niciodată fericit.
Nu vreau să te rănesc. Ţi-o spun deoarece cred că aşa e drept, să fiu sincer cu tine înainte de a începe. Sper că apreciezi acest lucru, pentru că nimeni nu va mai fi drept sau sincer cu tine de acum încolo. Deci încă o dată, îţi spun din capul locului: nu vei fi niciodată fericit. Ţi-o dau în scris, şi să-ţi fie de bine!
Vreau să ieşi din casă, în cea mai însorită, mai minunată zi a anului, şi să rosteşti cu voce tare: "N-o să fiu niciodată fericit". Chiar şi în căldura aceea, ar trebui să reuşeşti să-ţi vezi respiraţia rece, aburită, confirmând această afirmaţie. Singurul mod de a evita să-ţi vezi respiraţia este să o spui cu mândrie, ca un om înţelept: "N-o să fiu niciodată fericit!" Încearcă s-o spui din când în când.
Când mă gândesc la tine, mă gândesc la un norişor ca din desene animate atârnând deasupra capului tău, o ploaie torenţială a ta, personală. Te văd udându-te până la piele, îţi văd întreaga fiinţă şiroind de apă, şi eşti mereu bolnav pentru că nu te poţi usca niciodată. Vremea rea te deprimă, obrajii îţi şiroiesc de lacrimi de crocodil, dar lacrimile se evaporă şi se preschimbă într-un alt nor care se revarsă şi mai nemilos peste tine. Nu poţi câştiga.
Va fi trist. N-o să te alegi niciodată cu fata. N-o să găseşti niciodată dragostea adevărată. N-o să găseşti nici un prieten demn de încredere. N-o să fii niciodată mulţumit. N-o să ai niciodată destul. Iarba ar putea întotdeauna fi mai verde. Iarba va trebui întotdeauna tunsă. Zilele îţi vor fi lungi şi lipsite de orice distracţie. Nopţile îţi vor fi singuratice, şi cam atât. Vei aştepta întotdeauna zile mai bune, care nu vor veni niciodată. Şi mai ales, în mod categoric, n-o să ai cugetul împăcat.
Vor fi zile în care te vei prăbuşi în genunchi şi, ţipând, îţi vei pleda cauza în faţa a orice ar putea să te audă. Dar Lucrul Acela Numit Dumnezeu nu te poate ajuta şi nu te va ajuta. Mă gândesc la ceruri ca la o metropolă stălucitoare şi în cel mai înalt şi sclipitor zgârie-nori şade Primarul, foarte ocupat cu tot felul de înţelegeri pe care le încheie în spatele unei uşi ce n-are clanţă. Nu este niciodată accesibil, nu preia nici un apel pentru moment. Apoi mi-i imaginez pe toţi îngerii blonzi, perfecţi, lipsiţi de organe genitale externe şi de picioare, strângându-se laolaltă şi arătând spre noi, cei de-aici de jos, râzând de noi şi spunând printre chicoteli: "Bieţii nenorociţii ăia mici!" Ce se mai distrează pe socoteala noastră!
Mai curând noi vom răspunde - sau nu vom răspunde - rugăciunilor tare, decât ei. Noi îţi vom controla destinul şi vom veghea asupra ta. Nu dumnezeii sau îngerii. Nu morţii. Ci noi. Bărbaţi şi femei. Adulţi cu relaţii încâlcite şi planuri ascunse. Foşti copii.
Îţi vom permite să ai nevoi, dar îţi vom respinge pretenţiile. Vom avea grijă să te ţinem la distanţă de orice condiţii favorabile fericirii pe termen lung. Dacă printr-o greşeală vei trăi o senzaţie ce aduce a fericire, atunci fă tot ce poţi ca să o trăieşti din plin. Profită cât mai mult de pe urma ei, pentru că noi nu vom lăsa să dureze.
Din nou îţi spun că-mi pare rău. E adevărat ceea ce se zice. Viaţa nu e dreaptă, mai ales în ceea ce te priveşte. Singura consolare pe care ţi-o pot oferi este că lucrurile pe care le vei face în toată această singurătate şi suferinţă vor dăinui mai mult decât disperarea ta şi cruzimea noastră. Tortura noastră este temporară, muzica ta este eternă. Ţinând minte acest lucru, cu toţii vom câştiga pe termen lung.
Prin urmare, în numele tuturor celor pe care-i vei întâlni, îţi cer scuze anticipat pentru orice suferinţă sufletească pe care ţi-o vom provoca. Te-aşteaptă vremuri grele, copile. Consideră-te avertizat.
