Astăzi, optimismul nu mai are presă bună; când nu trece drept prostie, e luat drept lipsă de luciditate. În unele medii, se merge până la decernarea unei prime de inteligenţă nihilismului, celui care scuipă pe existenţă, clovnului sinistru care face "Oohh" din rărunchi, cârcotaşul care mormăie: "În orice caz, totul merge prost şi va sfârşi prost."
"Suferinţa rămâne suferinţă, intensă, incomparabilă, oricare ar fi motivele ei. Sentimentul tragic nu are instrument de măsură. Copilăros sau matur, întemeiat sau nu, e tragicul. Disperarea provocată de un ac pierdut e metafora tuturor disperărilor."
"Să placi înseamnă să trezeşti interesul, să intrigi, să ţii atenţia vie, să provoci plăcere, emoţii, de la râs la plâns, trecând prin frisoane, să duci undeva, departe..."
Să te-mpaci cu tristeţea inevitabilă. Să consimţi la tragicul vieţii. Să nu te închizi în faţa vieţii, negând-o. Să-ncetezi s-o mai visezi altfel de cum e. Să te-nsoţeşti cu realitatea. Oricare ar fi ea.
Tu-mi dăruieşti înţelepciunea de-a spune "da". Ciudat "da"-ul acesta, când secolul în care trăiesc, formaţia mea intelectuală, ideologiile noastre îmi dau iluzia că aş fi puternic printr-un "nu".
În seara asta, m-am iertat. M-am iertat că n-am puterea să schimb lumea. M-am iertat că nu ştiu cum să ţin piept naturii, când ea ne distruge. M-am iertat că nu am altă armă decât propria compasiune.
"Există oare altă vârstă mai inteligentă decât cea la care înveţi şi te minunezi? Mai activă decât cea când nu-ţi câştigi pâinea? Şi totuşi, copilul rămâne umil, convins de inferioritatea lui. Se ştie slab - motiv pentru care se visează atât de des erou -, ştie că nu ştie, are nevoie de cei pe care îi iubeşte şi de la care se aşteaptă să primească necondiţionat iubire."
Viaţa mea cu Mozart, Eric-Emmanuel Schimitt
"Aş da orice să mai fiu copil, să mă întorc la vremurile dinainte de coşuri, sâni, droguri, slujbe, iubiţi, moarte şi toate gândurile sâcâitoare care te fac să pui întruna la-ndoială tot ce e în jurul şi în sufletul tău. Habar n-aveam ce copilărie minunată trăiesc pe vremea când gândurile mele erau limpezi, pure şi adevărate, când acceptam pe loc orice persoană nouă şi ea mă accepta pe mine, când noţiunea de ce gândesc ceilalţi nici măcar nu exista.
Aşa că asta e epifania mea pe ziua de azi şi cred că ar trebui predată în şcolile generale peste tot în lume. Niciodată n-o să te apropii de perfecţiune mai mult decât în copilărie."
